to top

Despre frumusețe 5/5 (4)

Despre Frumusete

Frumusețea sub toate aspectele ei, este indispensabilă fericirii și este unul dintre puținele lucruri pentru care viața merită trăită. Iar a crea o viață frumoasă e cea mai înaltă dintre vocațiile umane.

Frumusețea ca și arta există în tot ce ne înconjoară: în gesturi, în obiecte, în natură, în ținută, în comportament… Sunt multe persoane care colecționeaza obiecte de tot felul, dar puțini sunt acei care își cultivă spiritul. Aprecierea lucrurilor frumoase din jurul nostru, tablouri, natură, parcuri, flori, ne poartă în infinitul ființei noastre.

La fel și pentru un călugăr budist care stă în poziția lotus, nemișcat lângă un bețișor de tămâie sau o persoană care meditează pentru a-și înălța sufletul spre o lume a serenității și frumuseții.

Frumusețea este stare o stare de spirit, aprecierea inevitabilului din viața noastră cu o minte senină, aprecierea ordinii cosmice, este o non-preocupare, o libertate în raport cu orice, aprecierea lipsurilor materiale sau a bogăției spirituale cu demnitate însă și cu smerenie.  Odată ce starea aceasta e atinsă, totul în jur este frumos.

A asculta muzică, a mângâia un material moale, a servi un ceai dintr-o ceașcă aleasă cu drag, a aprecia mireasma sau culoarea unei flori … toate acestea ne atrag în mod natural și ne aduc energie si plăcere.  Frumusețea sub toate aspectele ei, este indispensabilă fericirii. Sufletul nostru are nevoie la fel de multă frumusețe cum are corpul de aer, de apă, de hrană. Fără frumusețe devenim triști și deprimați.

Frumusețea invită la contemplare, te absoarbe cu totul, te pune în contact cu viața din tine, cu ființa ta superioară.

Adevăratul lux, cred, este acela în care te instalezi perfect, în care te simți bine și în armonie cu nevoile tale – poate fi un fotoliu moale în care te simți confortabil, un pled de cașmir moale și mătăsos care îți mângâie simțurile, o față de masă albă din in, farfurii simple albe alese după propriul simț estetic care păstrează căldura, o încăpere simplă fără aglomerare de bibelouri și obiecte inutile sau amintiri de care nu te poți despărți, un buchet discret de flori, fructe și legume de sezon și multe altele…

Falsul lux este cel pe care il cumpărăm dorind să reproducem un interior văzut într-o revistă la modă, să gătim mult și cu ingrediente nedigerabile după cum ne taie capul, petrecând vacanțe ’cool’ și în locuri suprapopulate.

Detaliile au o importanță enormă, frumusețea detaliilor ne ajută să ne depășim pe noi înșine. Frumusețea atitudinii exprimă o stare de echilbru perfect între intenție și efort. Spre exemplu mânuirea vaselor în bucătărie, poziția așezată pe scaun, privirea dreaptă și hotărâtă în timpul unei discuții, toate au legătură cu estetica vieții cu desăvârșirea personală cu grație și rigoare.

Frumusețea detaliilor din viață exprimă dragostea de viață și a cine suntem, reprezintă ordinea de forul nostru interior.

Să trăiești frumos presupune moderație și simplitate, eleganță și desăvârșire în tot ce înseamnă gustul pentru calitate, lucruri personale, moduri de adresare, valori morale și educație.

Să trăiești și să înfrumusețezi tot ce atingi, chiar și atunci când te ocupi de cele mai banale și umile lucruri  poate să constiutie pentru fiecare dintre noi un exercițiu de creație.

Iar stilul personal, estetica vieții, desăvâșirea și frumusețea ne ajută să ne depășim pe noi înșine, să ne perfecționăm incontinuu și să ne creăm o viață ce merită trăită.

Please rate this

Gabriela Puskas

Leave a Comment