to top

Autocunoașterea și oglinzile din viața noastră 5/5 (2)

Oglinzile-din-viața-noastră

Cunoaște-te pe tine însuți este unul dintre îndemnurile cele mai clasice și mai arhetipale ale gânditorilor din toate timpurile. Cunoașterea de sine constă, mai ales în a lucra asupra ta pentru a reuși să descoperi mai mult decât să construiești CINE EȘTI, să-ți clarifici ce puncte forte și ce slăbiciuni ai, ce-ți place și ce nu-ți place, ce vrei și ce nu vrei.

Aceasta recunoaștere a celui CE SUNT capătă aici sensul de a MĂ ȘTI, nu de a mă considera identic cu ceea ce gândesc sau cred că sunt. Căci există o mare diferență între a CREDE și a ȘTI.

De câte ori spun ȘTIU vorbesc despre o convingere care nu se cere dovedită și demonstrată.

Când spun CRED pot să pariez ferm în favoarea a ceea ce cred.

Sigur, poți ști și te poți înșela, îți poți da seama că nu știai, că doar credeai că știi și dădeai asigurări că lucrurile stau altfel cu siguranța și convingerea cu care spui ‘știu’, pentru ca mai târziu să decoperi că te înșelai.

Autocunoașterea este convingerea de a ști că ești așa cum ești, iar această convingere presupune că ai mult de lucru asupra ta. Necesită să lucrezi cu tine, să te analizezi, să te observi, să te privești în singurătate și în interacțiune, în fiecare dimineață, în fiecare seară, în momentele dificile și în momentele fericite. Trebuie să privești fără să judeci ce ai tu mai bun și mai rău. Să te analizezi în relația cu ceilalți și în modul în care te relaționezi cu tine însuți.

Ca să ne vedem fața, ne trebuie o oglindă, iar oglinda a ceea ce suntem este celalălt, oglinda este legătura noastră cu ceilalți. Cu cât legătura este mai apropiată și presupune un angajament mai mare, cu atât oglinda este mai clarvăzătoare, mai nemiloasă și mai precisă în detalii.

Aceste oglinzi nu trebuie să-ți configureze identitatea, dar te pot ajuta să-ți completezi imaginea.

Dacă toți îți spun „ești agresiv” tu nu poți striga toată viața “nu, agresiv ești tu!” fără să te întrebi măcar care e partea de adevăr a acestui comentariu. Nu spun că ar trebui să accepți din fața locului orice observație, indiferent din partea cui ar veni. Trebuie însă, să te întrebi dacă ceea ce-ți spun prietenii are un sâmbure de adevăr, chiar dacă ție la prima vedere îți scapă.

Astfel, parcurgerea cărării spre autocunoaștere presupune ca tu să fii hotarât să te arăți așa cum ești – fără a te ascunde, fără a juca vreun personaj, fără a oferi o imagine confuză, fără a înșela, și să iei parte la feedback-ul pe care îl primești.

Și cu cât vei ști mai mul despre tine, cu atât mai bine îți vei purta de grijă. Și cu cât îți vei purta mai bine de grijă, cu atât vei depinde mai puțin de exterior. Și vei descoperi că valoarea ta nu depinde de cum ești privit din exterior. Te întâlnești cu ceilalți, nu pentru a le cerși aprobarea, ci pentru ca să pargurgeți împreună o porțiune din drumul vieții. Trebuie doar să te obișnuiești să privești în toate oglinzile pe care le găsești pe calea vieții:

  • niciodată depinzând de cuvântul celorlalți, dar întotdeauna ascunltându-i.
  • niciodată ascultând orbește sfatul celorlalți, dar ținând seama de el întotdeauna.
  • niciodată căutând părerea celorlalți, dar înregistrând-o clar întotdeauna.

 

Please rate this

Gabriela Puskas

Leave a Comment