Magia Universului – Gabriela Puskas

Ce e de înțeles din univers?

Cine poate ști cât va dura azi ploaia? Ploaia parcă înșeală timpul, îl capturează și ne face să credem în permanența ei. Când privim ploaia cum cade, timpul are o cu totul altă durată: poate să treacă mai lent, poate să se dilate sau să se concentreze. Poate să aibă gustul eternității, să se facă uitat cu desăvârșire. Circumstanțele nu mai au importanță.

O zi ploioasă este ocazia ideală să visezi, să meditezi… căci să visezi ascultând ploaia nu este o leneveală ca oricare alta. Înseamnă în același timp, să-ți regăsești nonșalanța și atenția față de momentul prezent, să te abandonezi visului și să te trezești acolo.

În ciuda tristeții pe care uneori o degajă, ploaia are puterea de a ne calma. Să numeri picăturile cum cad pe fereastră una dupa alta! Ploaia și picăturie sale limpezi liniștesc, stările sufletești își iau zborul. Fiecare picătură exprimă, prin rotunjimea sa, perfecțiunea și miracolul vieții.

Să contempli apa și ploaia e ca și cum te-ai scurge, te-ai dizolva. Amprentă a grației și lipsei de greutate, frumusețea ploii odihnește gândurile îngrijorate.

Ca o oglindă magică, apa de ploaie oferă iluzia separării, fie și pentru o clipă, de această lume făcută din praf. Contemplarea ploii poate fi un exercițiu spiritual care adâncește în noi acest sentiment al lumii ca miracol, ca o poartă deschisă către infinit.

Ploaia poate fi privită ca o metaforă a vieții, în sens de eternă renaștere, căreia nu-i știm niciodată nici începutul, nici sfârșitul. Acceptând acest mister, fără a mai pune întrebări de gen “…ce e de înțeles din univers?” ne vom da seama că, în definitiv, în univers nu e nimic de înțeles.

Misterul universului e impalpabil, e insesizabil, e supranatural … însă există.

Adevărata artă de a trăi înseamnă să știi ce e tangibil și ce e trecător; să știi la ce să fii atent, să te mulțumești cu lucruri simple, să apreciez evenimentele de zi cu zi, să vezi cu adevărat, să asculți cu adevărat, să fii cu adevărat.

“Să trăiești înseamnă să te descompui și să te reconstitui fără încetare, să îți schimbi starea și forma, să mori și să renaști.”

În zilele cu ploaie, frumusețea se savurează precum șampania

În această lume extrem de rațională, în care societățile moderne își impun legile atât în fața naturii, cât și în fața omului, există fenomene pe care nimeni nu va putea să le controleze vreodată, fenomene precum ploaia, ceața, ninsoarea…

Puțini sunt însă aceia care iubesc de pildă ploaia – un tablou care poate fi retușat la nesfârșit, o muzică melodioasă, ploaia ne oferă un pretext pentru a visa, pentru a evada din cotidian, pentru a medita, pentru a ne bucura de sentimente și senzații. Ploaia are atâtea puteri: ea ne poate da energie, melancolie, speranță, un moment de meditație sau introspecție tăcută.

Ea invită la introspecție, la lentoare, la aprofundarea propriilor vise, la îmbogățirea vieții spirituale. Purtătoare de semnificații profunde, ploaia are un corp, are o voce, are un suflet. Este un artizan al frumuseții, un architect al decorurilor de culori, lumini si sunete, un spectacol feeric și gratuit al luxului tainic dăruit celui care știe să-l savureze. Frumusețea există doar atunci când există cineva care să o contemple.

Iubind ploaia, privind-o, ascultând-o, lăsându-ne în voia ei, privindu-i culorile si formele picăturilor, putem învăța să trăim fecare moment cu mai multă profunzime, într-un fel mai prezent. Să iubești ploaia înseamnă să te apropii de înțelepciune.

Numeroși poeți, pictori, artiști, mistici și visători au încercat să-i evoce magia, culorile și emoția. Au transformat-o într-un obiect al căutării, cercetării și cunoașterii de sine. Însă frumusețea și farmecul ploii este naturală, sălbatică, și care depășește puterea noastră de înțelegere. Apă în cădere, un flux, o mișcare, o transă tandră a universului. Coregrafie de balet, rând pe rând, delicat, furtunos sau ritmic, vals transparent, o coregafie a ritmurilor reînnoite fără încetare, ploaia pare pur și simplu că … fabrică neîncetat frumusețe.

Fiecare ploaie este diferită, un spectacol permanent care nu e niciodată același, ne invită să oprim timpul în loc, să savurăm tot ce este trecător, să intrăm într-o lume aflată între vis și realitate, să acceptăm cu smerenie universul și misterele lui.

Aceste nesfârșite detalii, percepții și senzații, creează în viața noastră “pauze estetice” și care fac să se nască o pasiune și o artă de a trăi fiecare moment cu tot ce aduce nou în ea.

Până în ziua de astăzi, niciun poem, niciun tablou, nicio muzică nu au fost capabile să-i epuizeze frumusețea.