Categorii
Autocunoastere

Mai mult timp, mai mult rafinament, mai multă lejeritate în viață

Ce este viața dacă nu orele, zilele și anii pe care îi avem la dispoziție? Într-o dimineață ne trezim și ne dăm seama că avem prea multe lucruri pe cap: obiecte în dezordine prin casă, de făcut menajul, email-uri de trimis, cărți pe care vrem să le terminăm de citit, cursuri la care vrem să participăm, vizite la părinți, cumpărături, angajamente exterioare, stres, oboseală… Încercăm mii de remedii (lecturi și workshop-uri pe tema stresului sau a stării de bine, vacanțe la mare și la soare, diferite terapii de relaxare, uleiuri de baie, plimbări) – însă de prea puține ori funcționează.

Suntem obosiți! Stresați! Lipsiți de energie! Iar sfatul pe care îl primim este întotdeauna același: “încercați, cumpărați, adăgați, folosiți…”

Însă nimeni nu ne spune, pur și simplu “Simplifică-ți viața, lasă totul baltă, abandonează lucrurile inutile, oprește din goana vieții, refuză, elimină, reunță la dorința de a avea, lasă un gol în jurul tău….!” Privește, fii conștient de tot ce este inutil în viața ta!

Cauza oboselii noastre, a nemulțumirii de sine, a apatiei, a lipsei de entuziasm este deseori preaplinul de lucruri și activități care ne golește, ne secătuiește, ne uzează, ne aruncă în vârtejul nesfârșit al încercărilor din ce în ce mai istovitoare de a ne regăsi energia.

Toate aceste “remedii” nu fac decât să ne învețe cum să gestionăm prea multul în loc să eliminăm, să simplificam inutilul … pur și simplu!

Nemulțumirea interioară vine din supraîncărcare, dintr-un exces de activități de gestionat care, lăsat așa cum e, în acest ritm istovitor, va acționa asupra noastră încet, dar sigur, concret și deplin.

Așadar, ceea ce trebuie să facem este atacăm direct miezul problemei. Să renunțăm la tot ce nu este esențial, prioritar, la tot ce nu are utilitate și nici sens. Fără acest “prea mult din toate”, vom putea fi cu adevărat noi înșine.

La prima vedere, să renunți, să arunci un lucru pare ceva ușor, dar puține persoane sunt capabile să o facă. Și asta deoarece pentru a-ți face curățenie în viață trebuie să te cunoști foarte bine pe tine însuți. Trebuie să știi cine ești, ce-ți place cu adevărat, de ce ai nevoie și de ce te poți lipsi. Fie că vorbim de viața materială, de planul mental sau de cel spiritual, trebuie să știm ce ne face cu adevărat fericiți, mulțumiți și împliniți, ce ne ajută să progresăm, ce stă în puterea noastră pentru a ne apăra mediul în care acționăm și pentru a ne proteja pe noi înșine de tot ceea ce este artificial.

Iar când ai mai mult timp, ritmul vieții se poate domoli, poți să trăiești liniștit, poți să-ți păstrezi concentrarea, nu mai ești în mod constant presat și surmenat, nu trebuie să duci o viață care se rezumă la o succesiune de activități notate într-o agendă.

Gestul de simplifica lucrurile inutile din viață nu funcționează doar ca o adevărată terapie (și încă una foarte eficientă) dar totodată este și o filozofie de viață și o artă. După ce veti fi făcut asta veți descoperi o nouă formă de lejeritate, o nouă calitate a vieții și mai mult spațiu în toate domeniile existenței.

Categorii
Autocunoastere

Autocunoașterea și oglinzile din viața noastră

Cunoaște-te pe tine însuți este unul dintre îndemnurile cele mai clasice și mai arhetipale ale gânditorilor din toate timpurile. Cunoașterea de sine constă, mai ales în a lucra asupra ta pentru a reuși să descoperi mai mult decât să construiești CINE EȘTI, să-ți clarifici ce puncte forte și ce slăbiciuni ai, ce-ți place și ce nu-ți place, ce vrei și ce nu vrei.

Aceasta recunoaștere a celui CE SUNT capătă aici sensul de a MĂ ȘTI, nu de a mă considera identic cu ceea ce gândesc sau cred că sunt. Căci există o mare diferență între a CREDE și a ȘTI.

De câte ori spun ȘTIU vorbesc despre o convingere care nu se cere dovedită și demonstrată.

Când spun CRED pot să pariez ferm în favoarea a ceea ce cred.

Sigur, poți ști și te poți înșela, îți poți da seama că nu știai, că doar credeai că știi și dădeai asigurări că lucrurile stau altfel cu siguranța și convingerea cu care spui ‘știu’, pentru ca mai târziu să decoperi că te înșelai.

Autocunoașterea este convingerea de a ști că ești așa cum ești, iar această convingere presupune că ai mult de lucru asupra ta. Necesită să lucrezi cu tine, să te analizezi, să te observi, să te privești în singurătate și în interacțiune, în fiecare dimineață, în fiecare seară, în momentele dificile și în momentele fericite. Trebuie să privești fără să judeci ce ai tu mai bun și mai rău. Să te analizezi în relația cu ceilalți și în modul în care te relaționezi cu tine însuți.

Ca să ne vedem fața, ne trebuie o oglindă, iar oglinda a ceea ce suntem este celalălt, oglinda este legătura noastră cu ceilalți. Cu cât legătura este mai apropiată și presupune un angajament mai mare, cu atât oglinda este mai clarvăzătoare, mai nemiloasă și mai precisă în detalii.

Aceste oglinzi nu trebuie să-ți configureze identitatea, dar te pot ajuta să-ți completezi imaginea.

Dacă toți îți spun „ești agresiv” tu nu poți striga toată viața “nu, agresiv ești tu!” fără să te întrebi măcar care e partea de adevăr a acestui comentariu. Nu spun că ar trebui să accepți din fața locului orice observație, indiferent din partea cui ar veni. Trebuie însă, să te întrebi dacă ceea ce-ți spun prietenii are un sâmbure de adevăr, chiar dacă ție la prima vedere îți scapă.

Astfel, parcurgerea cărării spre autocunoaștere presupune ca tu să fii hotarât să te arăți așa cum ești – fără a te ascunde, fără a juca vreun personaj, fără a oferi o imagine confuză, fără a înșela, și să iei parte la feedback-ul pe care îl primești.

Și cu cât vei ști mai mul despre tine, cu atât mai bine îți vei purta de grijă. Și cu cât îți vei purta mai bine de grijă, cu atât vei depinde mai puțin de exterior. Și vei descoperi că valoarea ta nu depinde de cum ești privit din exterior. Te întâlnești cu ceilalți, nu pentru a le cerși aprobarea, ci pentru ca să pargurgeți împreună o porțiune din drumul vieții. Trebuie doar să te obișnuiești să privești în toate oglinzile pe care le găsești pe calea vieții:

  • niciodată depinzând de cuvântul celorlalți, dar întotdeauna ascunltându-i.
  • niciodată ascultând orbește sfatul celorlalți, dar ținând seama de el întotdeauna.
  • niciodată căutând părerea celorlalți, dar înregistrând-o clar întotdeauna.