Circumstanțele, situațiile, evenimentele și persoanele pe care le întâlnim în viață sunt reflectarea stării noastre de conștiință. Lumea întreagă este o oglindă, iar oglinda este legătura cu ceilalți. Cu cât legătura este mai apropiată și presupune un angajament mai mare, cu atât oglinda este mai clarvăzătoare, mai nemiloasă și mai precisă în detalii. Aceste oglinzi nu trebuie să ne configureze identitatea, însă ne pot ajuta să ne completăm imaginea.
Ce este viața dacă nu orele, zilele și anii pe care îi avem la dispoziție?
Exercițiul de a privi viața în ansamblul ei, în toate oglinzile întâlnite în cale și nu dintr-o perspectivă parțială, poate să transforme complet o persoană în ceea ce privește atitudinile ei, emoțiile, intelectul, psihicul, spiritualitatea, ba chiar și fizicul. Dacă vrem să schimbăm lumea din jurul nostru, nu trebuie decât să schimbăm calitatea propriilor vibrații. Pe măsură ce acestea se vor transforma, calitatea mediului din jurul nostru se va modifica și ea. Dacă suntem ancorați în “sinele superior”, lumea întreagă va căpăta chipul și asemănarea sinelui nostru superior.
Vom fi astfel capabili să conștientizăm, din ce în ce mai limpede, că noi suntem responsabili pentru ceea ce ni se întâmplă și că tot ce se află în jurul nostru exprimă această energie.
Astfel, parcurgerea cărării către autenticitate și iubirea de sine presupune să ne arătăm așa cum suntem – fără a ne ascunde, fără a juca vreun personaj, fără a oferi imagini confuze – și să luăm parte la feedbackul pe care îl primim de la cei din jur și să ne privim în toate oglinzile pe care le putem găsi. Și e adevărat că în unele oglinzi nu ne place ce vedem.
Dragostea de sine înseamnă să trăiești autentic, în propria lumină, nu sub reflectoarele unei scene de teatru impuse de mediu, de societate, prieteni … șamd. Dragostea în sine este un drum care trebuie parcurs de la început până la capăt, iar noi avem nevoie de capacitatea noastră afectivă pentru a ne da seama de universul în care trăim. Dragostea este o resursă interioară privilegiată care ne pune în legătură cu dorința de a ne urma drumul.
Dragostea de sine înseamnă să îți respecți visurile, să îți îndeplinești dorințele. Să căuți întotdeauna perfecțiunea și desăvârșirea persoanală. Înseamnă să îți hotărăști singur soarta. Să îți planifici călătoriie, timpul, activitățile, hobby-ul, propriul stil vestimentar. La prima vedere pare ceva ușor.
Însă, pentru a-ți face curățenie în viață trebuie să te cunoști pe tine însuți. Trebuie să știi cine ești, ce-ți place cu adevărat, de ce ai nevoie și de ce te poți lipsi. Fie că vorbim despre viața materială, de planul mental sau cel spiritual, trebuie să știm ce ne face într-adevăr fericiți și împliniți, ce ne ajută să progresăm, ce stă în puterea noastră și pentru a ne proteja pe noi înșine de tot ceea ce este artificial.
Semănăm cu toții, mai mult sau mai puțin, cu un diamant în stare brută. Cu cât ne șlefuim mai mult, cu atât devenim mai puri, mai autentici. Iubirea și acceptarea de sine ne eliberează de părerile celorlalți. Simplul fapt de a nu ne atașa de oameni și obiecte materiale, de a nu ne agăța de părerile celorlalți, generează energie, adică viață. Banalitatea cotidianului ne văduvește de sensul vieții iar conformismul paralizează spiritul, spontaneitatea și creativitatea.
Suprimarea a tot ceea ce este superfluu în viața noastră constituie, probabil, primul pas pe calea iubirii de sine.
Iubirea de sine presupune eliminarea tuturor detaliilor stânjenitoare ale vieții, cutumele sociale, convențiile, tensiunile, să refuzi tot ceea ce îți diluează energia și gândurile, reducându-ți viața la banalitate și mediocritate. Iubirea de sine înseamnă în primul rând, să fii împăcat cu tine însuți, să fii stăpân pe propria persoană, să știi cine ești. Înseamnă să îți dezvolți mai curând propriile gusturi decât să te lași ghidat de ale altora și să nu pretinzi că ești altceva decât ceea ce ești. Înseamnă de asemenea să-ți fii suficient ție însuți, să nu mai depinzi de nimeni și de nimic și să conștientizezi că poți să trăiești cu eleganță fără să aștepți nimic în schimb. Înseamnă să vezi lucrurile din perspectiva personală, să trăiești in afara unei societăți mereu grăbite, plină de excese, supraabundență, în multitudinea de sarcini de îndeplinit, să apreciezi de pildă muzica, literatura, o zi frumoasă, o floare …În definitiv fiecare dintre noi este propriul său corp, gândurile sale, emoțiile sale și este în acelasi timp ceva mai mult decât atât: esența sa.
În momentul în care vom ajunge să vedem esența noastră în oglinzile din jurul nostru atunci lumea cu siguranță va fi un loc în care vom dori să trăim.