În mare parte din timp, fericirea noastră depinde de lucrurile exterioare. Pacea, în schimb, este o stare care se dobândește. Chiar dacă totul se năruiește în jur, omul poate să continue să resimtă un sentiment de pace în inimă. Cum putem să găsim această pace? Practicând renunțarea la dorința de a stăpâni, intrând într-o stare de non-rezistență, încetând să tânjim, să ne mai agățăm de lucruri, de cuvinte, de oameni, de idea de a fi “noi înșine”, ba chiar și la idea de fericire.
În societatea noastră, în care totul e complicat, contradictoriu sau de-a dreptul absurd, ar trebui să ne rezervăm câteva momente ca să ne antrenăm în exercițiul “renunțării” la dorința de a stăpânii.
„Acceptă cursul vieții și al lucrurilor, dar pe acestea din urmă nu le lua în stăpânire.” – Lao Tsu, Tao te King
Filozofia zen de pildă, ne recomandă să recunoaștem, mai întâi inconstanța fiecărui lucru, apoi să nu mai opunem rezistență, pentru ca în final să nu mai depindem de ceea ce este bun sau rău.
Lucrurile, oamenii, circumstanțele de care avem nevoie pentru ca spiritual nostru să fie fericit vin către noi fără niciun efort din partea noastră și suntem liberi să le apreciem, atâta timp cât durează. Însă nu mai suntem dependenți de ele; nu ne mai temem că le vom pierde. Practicarea non-rezistenței și renunțarea la dorința de a stăpâni – este o lege fundamentală pentru a atinge fericirea și pacea interioară. Fericire
Puțini oameni realizează că fericirea nu poate fi găsită în plăcerile mondene, în bani sau în notorietate, și în consecință mor cu un vis neîmplinit. Problema nu este atât numărul și diversitatea posesiunilor noastre, cât gradul de atașament cu care ne legăm de ele. Când atașamentul devine din ce în ce mai fragil, sau chiar se frânge, descoperim o nouă libertate: nu ne mai temem să pierdem ceea ce credeam că ne aparține. Fericire
Belșugul material nu trebuie minimalizat, însă rolul ei într-o viață de calitate ar trebui să fie acela de a ne facilita accesul la o altă formă de bogăție – bogăția interioară. Simplificarea nu are drept scop satisfacția sau plăcerea ci o viață mai lejeră, mai senină și mai elegantă. Fericire
Ea însă nu poate fi obținută decât cu prețul unei lungi și consecvente practici a rafinării personalității, al cărei rezultat nu trebuie să fie cufundarea într-o totală indiferență, ci abordarea bunurilor materiale ca atunci când ne uităm într-o oglindă – nu ca să punem mâna pe ele ci dimpotrivă să ne detașăm de ele. Abia atunci când ne golim de totul creăm în noi un loc liber, gata să primească o fericire și mai mare. Practicarea detașării aduce mari beneficii, străduiți-vă să nu vă atașați de nimic. Folosiți lucrurile, bucurați-vă de ele și, atunci când nu mai servesc la nimic, lăsați-le să plece. Fericire
“Pasărea nu poate fi fericită între granițele necesității. Ea trebuie să simtă, fără îndoială, ceea ce are este incomensurabil mai mult decât tot ce ar putea vreodată să-și dorească sau să înțeleagă; abia atunci poate fi fericită.” – Beție de cețuri, amețeală de nori, poezie budistă