În această lume extrem de rațională, în care societățile moderne își impun legile atât în fața naturii, cât și în fața omului, există fenomene pe care nimeni nu va putea să le controleze vreodată, fenomene precum ploaia, ceața, ninsoarea…
Puțini sunt însă aceia care iubesc de pildă ploaia – un tablou care poate fi retușat la nesfârșit, o muzică melodioasă, ploaia ne oferă un pretext pentru a visa, pentru a evada din cotidian, pentru a medita, pentru a ne bucura de sentimente și senzații. Ploaia are atâtea puteri: ea ne poate da energie, melancolie, speranță, un moment de meditație sau introspecție tăcută.
Ea invită la introspecție, la lentoare, la aprofundarea propriilor vise, la îmbogățirea vieții spirituale. Purtătoare de semnificații profunde, ploaia are un corp, are o voce, are un suflet. Este un artizan al frumuseții, un architect al decorurilor de culori, lumini si sunete, un spectacol feeric și gratuit al luxului tainic dăruit celui care știe să-l savureze. Frumusețea există doar atunci când există cineva care să o contemple.
Iubind ploaia, privind-o, ascultând-o, lăsându-ne în voia ei, privindu-i culorile si formele picăturilor, putem învăța să trăim fecare moment cu mai multă profunzime, într-un fel mai prezent. Să iubești ploaia înseamnă să te apropii de înțelepciune.
Numeroși poeți, pictori, artiști, mistici și visători au încercat să-i evoce magia, culorile și emoția. Au transformat-o într-un obiect al căutării, cercetării și cunoașterii de sine. Însă frumusețea și farmecul ploii este naturală, sălbatică, și care depășește puterea noastră de înțelegere. Apă în cădere, un flux, o mișcare, o transă tandră a universului. Coregrafie de balet, rând pe rând, delicat, furtunos sau ritmic, vals transparent, o coregafie a ritmurilor reînnoite fără încetare, ploaia pare pur și simplu că … fabrică neîncetat frumusețe.
Fiecare ploaie este diferită, un spectacol permanent care nu e niciodată același, ne invită să oprim timpul în loc, să savurăm tot ce este trecător, să intrăm într-o lume aflată între vis și realitate, să acceptăm cu smerenie universul și misterele lui.
Aceste nesfârșite detalii, percepții și senzații, creează în viața noastră “pauze estetice” și care fac să se nască o pasiune și o artă de a trăi fiecare moment cu tot ce aduce nou în ea.
Până în ziua de astăzi, niciun poem, niciun tablou, nicio muzică nu au fost capabile să-i epuizeze frumusețea.